Un cerșetor român a fost despăgubit de poliția din Danemarca. Care este motivul pentru că i s-a interzis să stea în Copenhaga

0
350

Poliţia Naţională din Danemarca a pl[tit unui cerşetor român 20.000 de coroane, echivalentul a 13.298 euro, ca despăgubire pentru că ofițerii i-au interzis, în mod nejustificat, să se stabilească în orașul Copenhaga pentru o perioadă îndelungată de timp.

Anunţul a fost făcut public chiar de avocatul românului, Asser Lyngs Gregersen. Cerşetorul, un barbat provenit din România în vârstă de 64 de ani, își trăiește viața de zi cu zi din banii colectați din adunarea sticlelor şi din vânzarea de reviste în orașul Copenhaga.

Deoarece i-a fost încălcat dreptul de-a se deplasa şi a rămâne în locul în care își dorea, Poliţia Naţională din Danemarca i-a plătit românului despăgubiri în valoare de 13.000 de euro.

Ofițerii de poliție din Danemarca au ”recidivat”

Avocatul cerșetorului român, Asser Lyngs Gregersen suține că a solicitat în instanță şi despăgubiri pentru câştigurile zilnice ale bărbatului. În fiecare zi, românul declară că ar fi pierdut aproximativ 200 de coroane. Aceasta solicitare a fost respinsă însă de oamenii legii danezi.

/www.stirilekanald.ro/

Lasă un răspuns