AcasăNorvegiaNorvegia îşi amână redeschiderea totală şi extinde vaccinarea tinerilor

Norvegia îşi amână redeschiderea totală şi extinde vaccinarea tinerilor

-

Norvegia a amânat încă o dată, joi, ridicarea totală a restricţiilor sanitare, pe fondul numărului record de noi cazuri de Covid-19 raportate în ultimele zile, şi a extins campania sa naţională de vaccinare pentru a include categoria tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

„O continuare a măsurilor de redeschidere (a societăţii, n.r.) astăzi ar duce la un risc sporit de infectare”, a declarat prim-ministrul Erna Solberg într-o conferinţă de presă, cu câteva zile înaintea unor alegeri legislative care se anunţă dificile pentru coaliţia sa de dreapta, relatează Agerpres.

„Nu vrem să ne asumăm acest risc în condiţiile în care a mai rămas atât de puţin timp înainte ca toţi adulţii să aibă posibilitatea să se protejeze prin vaccin”, a adăugat ea.

Norvegia a început în primăvară ridicarea graduală a restricţiilor sanitare, pe măsură ce vaccinările anti-Covid-19 continuau într-un ritm accelerat şi epidemia se diminua pe teritoriul său.

În faţa riscului unui nou val de infectări, autorităţile norvegiene au amânat de mai multe ori implementarea ultimei faze de redeschidere, care ar fi constat într-o cvasi-normalizare a vieţii de zi cu zi.

Joi, Erna Solberg a spus că vizează o revenire a cetăţenilor norvegieni la o viaţă normală „spre sfârşitul lunii septembrie”, când aproximativ 90% din populaţia adultă va fi, speră ea, vaccinată cu schemă completă împotriva coronavirusului.

/www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25013564-covid-19-norvegia-isi-amana-redeschiderea-totala-extinde-vaccinarea-tinerilor.htm

Lasă un răspuns

- Advertisment -

Must Read

Descoperă mai multe la Oslo | Norvegia ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura