Radu Hossu : Rezumatul de astazi, 30 Martie 2022, ora 02.00

0
401

Negocierile din Turcia nu au adus ceva real și palpabil în teren după cum cu toții ne așteptam. Chiar dacă rușii au spus că se retrag din zona Kiev și Chernihiv, sirenele anti-aeriene urlă în toate regiunile țintite de armata teroristă a lui Putin, de mai bine de două ore. Sirenele alea nu urlă fără motiv.

Este adevărat că s-au văzut astăzi mișcări de trupe rusești. Mai exact o retragere de pe flancul Kiev NV, din zona Bucha. Însă nimeni nu-i credea pe ruși când au spus „ne retragem ca să demonstrăm încredere pentru următoarele negocieri”, iar adevărul a ieșit rapid la iveală, ei bombardând în continuare acele zone chiar în această noapte.

Cel mai probabil se vor regrupa, iar aceste negocieri au fost doar o tragere de timp.
Azi dimineață au atacat Nicolaev, clădirea prefecturii, ucigând 12 oameni și rănind alte zeci. Clădirea prefecturii. Plină cu civili și probabil câțiva militari. Au mai bombardat și o școală azi. Bombardamentele au reînceput acum aproximativ o oră. Acestea sunt, la fel ca și în zona Kiev și Chernihiv, bombardamente de artilerie, adică de la distanțe de 20-30-40 Km distanță, pentru că armata rusă nu mai există în Nicolaev. Așa că atacă și distrug zone rezidențiale. Astea sunt evident, crime de război.

În Mariupol continuă bombardamentele și lupta urbană. În continuare Mariupol-ul nu este câștigat și controlat 100% de ruși și cel mai probabil nu va fi încă ceva timp. Trupele Ukr de acolo vor prefera probabil să moară înainte să se predea vreodată.
Pare-se că rușii au întrerupt livrările de gaz prin conducta Yamal (conducta cu cea mai mare capacitate) care duce în direct în Germania și deservește practic toată Europa centrală și de Vest. Cred că manevra asta de strângere a mâinii la spate nu va genera decât un efect de boomerang, rusia nefiind iubită în momentul ăsta de nicio populație vestică și astfel capacitatea lor de șantaj prin gaz a scăzut, temporar. Nord Stream 1 livrează la capacitate normală.

Ceea ce este evident pentru toată lumea (sper) este că Putin are nevoie să livreze ceva acasă, poporului. El nu-și permite să spună că a pierdut și astfel să ofere opoziției (care se va coagula pe viitor) vreo șansă de a genera masă critică. Să nu uităm că Putin nu a fost întotdeauna la 75% favorabilitate. A avut momentele lui de 57-60% în sondaje reale. Prin urmare nu este totul sigur nici în societatea rusă și doar dacă luăm în calcul cele peste 20.000 de persoane arestate de la proteste, multe dintre ele protestând DUPĂ promulgarea legii ăleia care-i poate pedepsi pe protestatari cu până la 15 ani de închisoare.

Să ai 20.000 de curajoși înseamnă că ai o mulțime mută în spate destul de numeroasă, care are aceleași valori și atitudini, însă nu ies în stradă de frică.

Pentru a nu permite o coagulare a vreunei eventuale opoziții, având în vedere scăderea nivelului de trai, care se va resimți accentuat în următoarele luni, Putin are nevoie de o victorie care să-i justifice acțiunile.

Această victorie poate însemna și doar Donbass, Crimea și blocarea accesului Ucrainei la Marea Azov. Batalionul Azov (din Mariupol) este cel de care se va folosi Putin, după capitularea orașului, să spună că era ținta principală în operațiunea de denazificare și demilitarizare (aici va mai adăuga: a naziștilor) și astfel va avea o poveste completă de vândut poporului. „Asta am vrut de la bun început, asta am obținut. Victorie. Vă invit la parada de 9 Mai să sărbătorim încă o victorie împotriva naziștilor”.

Însă ce nu a luat de la început în calcul și ceea ce poate și acum să-i dea calculele peste cap este îndârjirea, curajul și unitatea poporului ucrainean. Care s-ar putea să nu fie de acord cu planurile criminalului de război.

Slava Ukraini!

Radu Hossu 

Lasă un răspuns