Tările care au investit din timp în turism au șanse să treacă mai ușor peste criza din domeniu cauzată de Covid 19. Spre exemplu, Norvegia a inaugurat vineri un proiect inedit, început acum un deceniu. Este vorba despre un pod pietonal pe deasupra uneia dintre cele mai cunoscute cascade din țară.
Cascada Vøringsfossen – unde apa cade de la 182 de metri – este a abia a 83-a cea mai înaltă din Norvegia. Dar este una dintre cele mai spectaculoase și, în consecință, e foarte apreciată de turiști.
În aceste condiții, autoritățile s-au gândit încă de acum un deceniu să facă ceva pentru a o pune și mai bine în valoare și a crește chiar mai mult numărul de vizitatori.
Așa că au luat legătura cu arhitectul Carl-Viggo Holmebakk. Iar acesta a creat un pod cu 99 de trepte, care să le permită vizitatorilor să treacă, la pas, pe deasupra unei prăpastii, direct peste cursul cascadei.
Lucrările au început în 2015. Și au durat mult din cauză că, la Cascada Vøringsfossen se poate lucra doar vreme de câteva luni pe an, în timpul verii. Dar încet-încet, proiectul a prins contur, în ciuda tuturor dificultăților, potrivit CNN.
mai mult la /spotmedia.ro/