Danemarca se va alătura politicii de apărare a Uniunii Europene, după 30 de ani de nealiniere

0
304

Danezii au votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea participării țării lor la politica de securitate și apărare comună a Uniunii Europene, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com.

Danemarca era singura țară din blocul comunitar care nu făcea parte din această politică. Miercuri, aproape 67% dintre danezi au votat în cadrul unui referendum pentru a pune capăt acestei derogări, care datează de la Tratatul de la Maastricht din 1993.

„Am trimis un semnal aliaților noștri din NATO, din Europa. Și am trimis un semnal clar (președintelui rus Vladimir) Putin”, a comentat premierul danez Mette Frederiksen.

„Când Putin invadează o țară liberă și independentă, când Putin amenință pacea și stabilitatea, strângem rândurile”, a adăugat ea.

Danemarca se va alătura politicii de apărare a Uniunii Europene, după 30 de ani de nealiniere

Lasă un răspuns