Aproape 250 de copii uciși în trei luni de război, procurorii anchetează sute de crime de război

0
337

Cel puțin 242 de copii au fost uciși în Ucraina și peste 400 răniți, în trei luni de război. Bilanțul a fost anunțat de procuratura generală de la Kiev, care anchetează sute de cazuri de crime de război.

Cei mai mulți copii ar fi fost uciși în Donețk, acolo unde se poartă în ultima vreme lupte grele. Volodimir Zelenski a ieșit din regiunea Kiev, pentru prima oară de la începutul invaziei. A mers în nord, la Harkov, la 60 de kilometri de granița cu Rusia.

A vrut să vadă distrugerile din cel de-al doilea mare oraș ucrainean și să dea mâna cu militarii care îl apără. În același timp, l-a demis pe șeful serviciului de securitate din regiune.

Acesta nu ar fi lucrat pentru apărarea orașului, ci s-a gândit doar la el însuși, a explicat Zelenski, în mesajul din această noapte. La numai câteva ore după vizita sa, în Harkov au căzut din nou bombe.

 

Lasă un răspuns